Kilometri care dau sens – Cauzele sprijinite

 
Cauza noastră – Susținem lupta lui Matei Chirica Anul acesta, Crosul „Kilometri de Speranță” are un scop special: să susținem tratamentul și recuperarea lui Matei Chirica, un tânăr din Bacău care, în urma unui accident grav, a rămas paralizat. În ciuda provocărilor enorme, Matei nu și-a pierdut curajul și luptă zi de zi pentru independență și autonomie. Cine este Matei? Matei a fost animator la oratoriu și a fost mereu implicat în comunitate, inspirând pe cei din jur prin veselie și dedicare. După accident, a trecut printr-o recuperare dificilă și încă se recuperează. În fiecare zi face pași spre independență: merge singur la terapii, își face toaleta fără ajutor și se străduiește să devină cât mai autonom. Determinarea lui arată că, oricât de greu ar fi, fiecare pas contează.

De ce avem nevoie de sprijin? Tratamentul lui Matei este costisitor și implică ședințe de terapie intensivă, timp și echipamente speciale. Obiectivul principal este recuperarea la Institutul Guttmann din Barcelona, un centru renumit pentru tratarea pacienților cu leziuni ale coloanei vertebrale. Medicii spun că ceea ce părea inițial o leziune completă poate fi, cu efort și terapie, parțială și recuperabilă. Iar aceasta este speranța pe care Matei o clădește zi de zi, cu răbdare, muncă și perseverență. Cum putem ajuta? Participarea ta la Crosul „Kilometri de Speranță” înseamnă mai mult decât sport – înseamnă solidaritate. Taxa de înscriere este sub formă de donație și va fi direcționată integral pentru sprijinirea tratamentului lui Matei. În plus, avem și o secțiune separată de donații, pentru cei care vor să susțină cauza direct, chiar dacă nu participă la cursă. Fiecare contribuție contează și aduce Matei mai aproape de recuperare și de independența pe care o merită. Împreună, putem să fim parte din povestea lui Matei și să-i oferim șansa la o viață mai bună.

Kilometri de speranță – Raport final

Crosul „Kilometri de speranță” a adunat în jurul ei o comunitate întreagă de oameni cu suflet mare. Am demonstrat împreună că fiecare pas, fiecare donație și fiecare zâmbet pot transforma o simplă alergare într-o rază de speranță pentru cei care au nevoie.

Mulțumită tuturor celor implicați, am reușit să strângem 23.009 lei, sumă direcționată integral către cauza noastră.

Distribuția fondurilor:

  • Persoane fizice: 1.800 lei

  • Persoane juridice: 3.600 lei

  • Cutii de donații: 4.133 lei

  • Taxe de înscriere: 13.476 lei

Toate cheltuielile organizatorice, în valoare totală de 20.122 lei, au fost acoperite din fondurile fundației, pentru ca fiecare leu donat să meargă acolo unde contează cu adevărat.

Mulțumim cu recunoștință celor care ne-au fost alături:

  • Graffit, pentru medaliile realizate cu grijă

  • Barletta, pentru sacoșele oferite

  • Și tuturor animatorilor voluntari, care au pus ore întregi de muncă și multă dăruire în fiecare detaliu al evenimentului

De asemenea, aducem mulțumiri deosebite partenerilor noștri:
Fiald Imobiliare, Viney Corporation East Europe și Primăriei Municipiului Bacău, pentru sprijinul constant și încrederea oferită.

„Kilometri de speranță” nu este doar o competiție, ci o dovadă că împreună putem construi o lume mai bună.
Fiecare kilometru parcurs a fost o poveste de solidaritate, iar fiecare participant a devenit parte dintr-un vis comun.

Mulțumim tuturor celor care au crezut în acest proiect!
Ne vedem la ediția a II-a – cu aceeași energie, aceeași inimă și aceeași dorință de a aduce speranță prin mișcare.c